Vălul Miresii mi-a trebuit mie…

Nu, nu m-am măritat! Chill – în cazul în care tu, cititorule, te-ai apucat deja să te panichezi. :P
Este vorba despre weekend-ul meu care tocmai a trecut, în care m-am hotărât să fac o plimbărică. Pentru că, la naiba! De ce nu? Doar ne-am mutat în inima țării și multe obiective turistice & so. sunt la aproximativ maxim 150 de kilometri distanță de noi. Hai să zicem așa plus, minus. Anyway, ideea e că avem destule de vizitat!

Și cum avem destule de vizitat și dragul și scumpul meu iubițel s-a gândit să îmi facă o surpriză, ei bine, astea adunate la un loc a ieșit așa, un mini trip, road trip, whatever you wanna name it. Dar a fost super!

Și uite așa, ne hotărâm noi vineri seara ca sâmbătă dimineța să mergem să vizităm X și Y chestie. Zis și făcut, doar că… nu ne-am mai dus sâmbătă că deh, weekend, alea-alea, stat vineri până târziu, trezit sâmbătă la o oră mult prea târzie pentru a mai pleca de-acasă, așa că ne-am hotărât că mergem duminică. De data asta, chiar zis și făcut! Cu ceva dubii de rigoare, desigur… de ce, vă întrebați? Ei bine, pentru că cel puțin în Cluj, vremea juca feste. Pe-aici pe la noi cam plouă așa mai des decât pe la Timișoara sau Severin, for example.

Și stăteam noi așa și ne gândeam dacă să da ‘au ba? Dar am zis că totuși hai mă, să mergem… Poate în aproximativ cei 80 de kilometri care îi avem de parcurs, zic eu, se oprește ploaia. And I was right! Mwuhahaha! Imaginați-vă femeia din mine ce mândră s-a simțit că a avut dreptate în fața bărbatului din el! Mwuhaha.
Anyway, n-o luați prea în serios treaba, noi tot ne amuzăm pe treaba asta cu egalitatea dintre sexe, știți? Că ce trebuia să fie, și unde s-a ajuns de fapt. În loc să se facă o treabă ca lumea, s-a ajuns iarași la dramatisme & co. La naiba cu egalitățile, hai să ne dăm în stambă care suntem mai tari. Și uite așa femeia face pe Cheetah, zbierând că ea e oropsită, săraca și zbiară la fel ca maimuțele din filmele cu Tarzan iar apoi, bărbatul vine și el din spate, bătându-se cu pumnii-n piept, că doar el e gorila-n casă. Uga, uga! Huu!
Cred că sunteți cu toții la curent cu mai nou-apărutul curent al feminismului dus la extrem, numit feminazism, nu? Dacă nu, trăiască Google! Ăsta e un subiect pe care o să îl dezbat altă dată în spiritul promisiunii către terțe părți că nu o să mai scriu așa mult și în spiritul meu de fostă participantă la un curs care culmea, chiar cu asta se ocupa. Egalitatea dintre bărbați și femei. Culmea e că nici până acum nu mi-am mai văzut diploma aia de la respectivii deși ulterior i-am căutat. Dar, anyway, hai că asta o lăsăm pe altă dată.

După cum spuneam, nu, nu m-am măritat, incă!… (bwuhahah acum e momentul ăla, știm noi, în care toată lumea începe să chicotească la faptul că am scriu eu aici că încă și l-am mai și făcut italic, dom’le, siiigur vreau să spun eu ceva, ahaaa!)
… dar am vizitat cascada denumită, ironic sau nu, Vălul Miresii. Ei bine fiindcă Apusenii sunt aci, la o aruncătură de băț, more or less, am zis că, de ce nu? Și uite așa am decis noi să plecăm la drum să vedem și noi, ceva minuni naturale și de-alea. Mie îmi place foarte mult să mă plimb, mai ales prin zone de-astea pline de verdeață, munte, alea alea. Aerul acolo e iubibil! Ca să îi parafrazez pe cei de la Taxi. Everything is clean and green! – mă simt ca într-o campanie de-aia de recycle and shit. :))

Așadar, înainte să plecăm de acasă, având în vedere că suntem așa, mai noi prin zonă, ne-am apucat și noi ca tot omul să ne uităm pe hartă înainte de a pleca. Și ma uit eu așa, notat drăguț traseu cam pe unde ar trebui să mergem și valea con Dios!
Luat frumos apă și ceva de ronți-ronți și plecat. Pe ploaie. Plouaaa, vai mama mea! Dar am zis că totuși hai să încercăm și cum vă spuneam mai devreme, s-a oprit pe drum. Ei și cel mai mare punct așa de reper a fost Huedin, de acolo trebuia să mergem către ceva sătuce de-astea… And oh my effin Gad, pe unde am ajuns!…

În viața vieților mele n-am văzut drum mai prost! Like, literally. Și m-am plimbat și eu ceva la viața mea, totuși. Dar ce-am văzut aici, n-am mai văzut niciunde.

Problema se face că dintr-un sat anume unde ne-am încurcat așa puțintel, trebuia să mergem în următorul că de acolo încă puțin și ajungeam la cascadă. Ni s-a părut nouă kind of … dubios așa că părea destul de lăturalnic și n-ai fi zis că e un drum de legătură între două sate. Și pe când am zis noi hai, ma, totuși să vedem ce și cum hop, țup apare o tanti și cu un nenea cu o mașină, desigur, venind din direcția opusă.
Noi, vă dați seama, loc nou și toate cele, când am văzut pe cineva venind din direcția aia, ne-am simțit asa foarte ”Oaaah, I have never seen civilization before!” like. Și întrebăm noi pe tanti dacă ăla e drumul către comuna X – nu îmi mai aduc bine aminte acum.

Și zice ea că da, dar că e foarte prost, că ea nu mai fusese de ani de zile pe-acolo și că așa de prost e drumul că îi vine să plângă. Pentru o clipă, m-am îndoit puțin. Părea genul ăla de om care exagerează un pic mai mult, just a little bonus added of drama to impress better regarding the situation. But little I knew… Mă rog, am mulțumit politicos, oamenii și-au văzut de drum în continuare, a mai trecut o mașină după ei if I remember correctly iar noi eram într-o stare demnă de tragediile sheaksperiene à la Hamlet. Să ne ducem mai departe sau să nu ne ducem? A fi sau a nu fi, eh? Dar noi tineri, în puterea vârstei și dornici de cunoaștere și aventură logic că am zis ”Hai, mă, să vedem…chiar așa rău e? Nu poate fi chiar atât de tragic drumul, poate un pic mai greu, dar nu așa oh-em-gee!”. Little I knew, once again….
Așa că am plecat în aventură. Am mers așa cam aproximativ 2-3 kilometrii, maxim. Erau de mers 5 în total. Dar HOLY EFFIN WAYNE, BATMAN! Cât de prost a putut fi drumul! Plin de gropi și pietriș de-ăla, știți, drumuri de-alea de nici măcar prima asfaltare n-a dat în ele. Ca să nu mai vorbim de cât de abruptă era panta așa pe care trebuia să mergi la un moment dat, when we said stop, go back, nu e bine!
Și uite așa, noi, micii aventurieri am lăsat-o încolo de aventură și de întrebări existențialo-hamletiene (if that is even a word, dacă nu, îl coacem aici pe loc) și ne-am întors din satul cu pricina, as in, din satul ăla din care am plecat și ne-am încurcat ca sfinții!
Am căutat o hartă… greu, domnule, greu. Nu vreau să fiu o rasistă de-aia disperată, da când harta e în maghiară, less română and I know shit, as in… NIMIC în ungurește, la mine în țară… știi, îmi cam îngreunează așa procesul de înțelegere. Deh, nu toată lumea e așa double-linguistic… No offense to anyone, dar mi se pare cel puțin de bun simț ca bă, știi, trăim în România… You know… Rrro-mâ-ni-a… Rings a bell, authorities?! Ce îi trebuie lui tataie de acolo din cucuieți, că doar el știe zona, stă de ani de zile acolo. Poate chiar știe și ambele limbi. Îmi trebuie mie, care sunt știi, româncă și nu are o boabă de cunoștiințe în ungurească, pentru că no offense dar mi se pare normal atâta timp cât sunt la mine în țară. Când am fost în Budapesta n-am văzut semne de circulație și hărți în română, if you know what I mean…
Bine, poate am exagerat și eu un pic cu Budapesta. Nah, e capitala, e logic. Dar totuși, you get the idea. M-am simțit așa un pic în pielea celor care duc așa o campanie anti-chestia asta… I see where they come from. However, eu prefer să rămân neutră, îmi mai arunc și eu cu părerea pe ici pe colo.

Și după cum spuneam… deoarece harta ne-a ajutat fix IOC, as in deloc… Facem ce știm mai bine. Întrebăm lumea de prin jur. Și am întrebat noi așa un tataie. Și ne zice pe ici, colo, ram pam pam. Done, zis și făcut.

Și ăla a fost mă drumul, mama lui… MULT mai bun decât ăla inițial care îl găsisem eu (damn you, Google Maps!!!), adică… nu știu cum să vă zic dar cred că ”asfalt!” is gonna cut it. Înțelegeți voi. :D
După ce am avut o dilemă demnă de câteva minute de questioning cum am ajuns noi exact ”on the Road to Hell” (că să mor dacă nu pe-acolo ziceai că ești), și nu am ajuns la o concluzie, am zis că lasă… hai să enjoy the view.
And we diiid!

La scurt timp am ajuns acolo. Marvellous! Aer curat, verdeață all around, munte, alea alea… What could you wish for more?
Nu plănuiesc să vă plictisesc cu laude de-ale locului căci vorba englezului ”it speaks for itself”, dar plănuiesc să vă las ceva poze și să decideți voi.
Mie mi-a plăcut îngorizitor de mult! Și când zic îngrozitor, mă refer și la cât de mult mi-a plăcut dar și la ză literal sense of way…al lui îngrozitor.
E o poveste care goes with the legend, știți… Dar aia e o altă poveste, pentru altă dată, că mai e ceva de adăugat și astea două merg la pachet. Într-o altă postare o să vă zic cum să vii și-un pic ”scared the shit out of you” de prin drumeții de genul.
Dar, după cum ziceam, that is another story for another time.

Now săm pics!

Share Button

2 comments

add comment
chatte (4 years ago)

Say what? Pe bune? Vai, habar n-aveam. Shame on me! Deci asa ne-am pierdut, tuu =)) Rasu’ lumii. Trebuia sa ajungem la Rachitele (ca de acolo mergeai spre Margau, aka unde e cascada) si teoretic mai era un sat intre ala in care eram si Rachitele. Doar ca na, wrong direction. Oh, dear. :D
Data viitoare cand mai decid sa plec pe undeva te intreb mai intai. Promit! :))

chatte (4 years ago)

I will. Ideea e ca eu cu geografia mea iti dai seama ca habar n-aveam exact ce si cum si m-am “luminat” cand am vazut la un moment dat un indicator gen “Descopera Parcul Natural Apuseni”… si eram ceva in genul… Wait! Apuseni, acei Apuseni? Am avut asa un moment de-ala de trink! Si cand ne-am uitat pe ceva harti pe acolo ne-am dat seama ca e zona cu pricina. :D Munti, parcuri, diferite obiective turistice. :D
Deci se pare ca geografia aia care de abia am invatat-o eu la scoala, da roade oarecum. :))
I should’ve learned more, though. :D Da’ ce sa fac, mi-a placut mai mult istoria. :D
But I will let you know. Sa vedem cand mai putem face asa o escapada de-asta. :))

Leave Comment