WTF is this sh… thing? NASA? Job interview

Ok, nu, nu este vorba despre NASA. Este vorba despre un job interview și ale mele experiențe legate de acest subiect în cauză.

Dacă vă întrebați ce treabă are NASA în toată povestea asta, dragii și dragile mele, you’ll soon find out. Aşadar, hai să începem cu începutul…

Eu, subsemnata în cauză, de curând am început să îmi caut și eu ca tot omul job, că deh… Se “este” necesar. După cum ar zice englezul, pun intended cu se este ăla. Să nu vă dau idei. În fine, să ne întoarcem la idea de bază.
După cum ziceam, ieri am avut un interviu la un posibil loc de muncă. Dar după respectiva pățanie, să îi zic așa, nici măcar posibil nu-l mai pot numi. Hell to the NO! De ce? Păi hai să vă zic.

Cum stăteam eu ieri liniștită, bându-mi cafeaua de dimineață, a trecut timpul ușor ușor și la un moment dat aud un țrr de la telefon. Reacție inițială, who the hell is this? Am eu o chestie cu numerele care nu le am în agendă dar, soon enough, fracțiune de secundă aș putea spune, mi-am amintit că “Bă! Wait a minute, am aplicat la joburi, o să te sune lumea, dooh!” şi, deci, am răspuns.
Persoana de la capătul firului se prezintă, of course, cum o face oricine, moment în care eu intru într-un fel de wtf moment… Bine, de regulă am eu o chestie cu numele, nu le țin minte… însă, de aici până la a mă întreba dacă am auzit bine și a mă întreba de ce numele suna a nume de femeie când la capătul celălalt se aude voce de bărbat, e mult. Parțial, misterul să zicem că a fost rezolvat ceva mai târziu.

Trecând peste asta, vocea bărbătească cu nume feminin de la capătul celălalt al firului mă întreabă dacă “astăzi la ora 16,00 mă pot prezenta la un interviu” (nr. ieri, adicătelea). Bineînțeles“, răspund eu. Deci, cum s-ar spune, zis și făcut. Tonul vocii mele a părut, probabil, ușor confuz și neconvingător dar asta se datorează faptului că… ei bine, chiar eram confuză. Nu mi-am putut explica ce e cu numele ăla feminin la o voce bărbătească. #1st world problems

Anyway, trecând mai departe, mi se aduce la cunoștință adresa la care trebuie să fiu prezentă, mă informez unde e, pregătit alea alea și, când se apropie timpul, mă iau frumos de-acasă și mă duc la interviu.

Zona în care era situată agenția… ciudată rău. Borderline pustietate… Oamenii din jur toți gri, supărați, nervoși, unii (poate exagerez eu) zici că aveau privirea aia de murder intent iar eu eram ceva în genul… Unde rahat am ajuns? Noroc că între timp am avut companie la telefon. Thank you, baby! În fine, să revenim…

S-a făcut ora la care a trebuit să ajung la interviu, m-am luat frumos și m-am dus, am ajuns corect la destinație (am eu o problema/frică/cum vreți voi să o numiți, că mă rătăcesc când nu cunosc locurile – Dear God, thanks for Google Maps! I bow to thee) și, ei bine, am intrat în ceea ce se voia a fi un birou, după cum arăta.

Mă întâmpina două domnișoare destul de drăguțe, mi se spune să mă așez pe un scaun acolo și să aștept… Și… aștept. Și… aștept. Și… aștept! Holy, Wayne, Batman, mai aștept mult? Între timp, observ împrejurimile… Oamenii din acel birou, un pic cam triști așa, după părerea și ochii mei, liniște de-aia sumbră, fiecare cu pi… treaba lui. :D

Prin acest decor minunat, nu, observ ceva care îmi aduce, totuși, un zâmbet pe buze. They haz a kitty! A Garfield-gen kitty! And I go all awww mode on. În același timp, mi se lămurește și întrebarea din cap atașată mirosului care nu îl recunoșteam din primă, pentru că deh, experiența mea in domeniu, nu e așa vastă ca în alte domenii, but… it seemed familiar.
Dacă vă întrebați despre ce era vorba, allow me to entertain you, or not… Puțea a pipi de pisică! Like, really… Inițial mi s-a părut cunoscut mirosul, că na, am mai dat și eu de pisici la viața mea, însă nu am avut niciodată una, dar știam că mirosul ăla îl știu de undeva.

În fine, trecând peste mireasma îmbietoare a parfumului de pișulică de pisică, la un moment dat apare un… domn. Mă întreabă ce-i cu mine, asta după ce mă întrebase cam vreo jumătate de birou, mai repet încă o dată și îmi mai spune să mai aștept încă un pic.

You_Don't_Say

Eram ceva în genul “Hai să mori tu?”. Știu, poate gândurile mele nu sunt chiar cele mai demne de dat ca exemplu sau cele mai ok, dar nu știu cum să vă spun, eram deja sătulă de așteptat. Trecuseră deja vreo 30 de minute de când tot așteptam. Plus că, am o problemă cu așteptatul. I am the lady, I am supposed to be fashionably late!

După câteva minute, domnul în cauza, revine și îmi trântește niște foi sub motivul că ar folosi drept un pre-interviu… Ok, zic eu… Mă iau frumos să completez foaia. And this is where all the magic happens… Actually, it doesn’t, but it’s nice to say it.

Prima dată am avut de completat, ca în orice formular existent, datele de contact… Moment în care am fost iar on wtf mode. Adică, hello, ți-am trimis un CV? În care deja ai toate datele astea? CV-ul meu ce folosește, drept hârtie de șters dorsalul? Deja începusem să mă simt weird. Dar am zis, na, sunt eu paranoia. Let’s move on. Încep întrebările propriu-zise…

Din câte îmi amintesc eu, prima era că de ce am aplicat la postul respectiv și ce m-a atras. Răspuns fain frumos de ce, ce m-a atras, moved to next one.
Următoarea întrebare era care sunt responsabilitățile pe postul respectiv. Văd asta, iar am avut un moment de-ăsta de wtf… De ce? Pentru că pentru postul la care am aplicat, aveai de scris ceva, dacă ar fi fost. Dar eu aveam așa, spațiu cam de 2 fraze. Really? Te aștepți să îți scriu ditai plăcinta în atâta spațiu? Bine că ai lăsat spațiu de completare, mă scuzați de limbaj, căcălau Măria ta! la alte întrebări care nici n-aveau nevoie de atâta spațiu iar la ăsta lași atâta și probabil te aștepți să îți scriu istoria postului respectiv de la Adam și Eva-ncoa. Am scurtat repede toată treaba scriind acolo cât am avut loc, descriind esențialul and moved to the next one.
Următoarea era în strânsă legătură cu anterioara. As in, câtă experiență ai în domeniul respectiv.
Well… hello, CV-ul again, remember? Anyway, ticked the box, moved on.

O altă întrebare a fost dacă ai mai auzit de ei până acum. Ticked down the no part (și nici nu mai vreau!!) and moved on.

Următoarele chestii erau legate despre cum ai aplicat, dacă le-ai lăsat CV, moment în care am avut așa un feeling de-ala de deep fucking FACEPALM! Hello! Cum rahat credeați că mă sunați să vin la interviu dacă nu îmi depuneam CV-ul la voi? Mă aduceau OZN-urile și mă lăsau acolo?

Nu știu, pe bune, sunt eu extraordinar de exagerată sau? Adică, pana mea, după ce că m-au pus să aștept atât, chestie peste care aș fi fost ok să trec, îmi dau un chestionar de-asta which makes no fucking sense? Mie, personal, mi se pare o lipsă de respect, sincer. Dar trecând peste asta, să continuăm…

Următoararea era experiența relevantă în domeniu care, again, era scrisă în CV-ul depus, CV pe care probabil n-au avut timp să dea nici măcar cu ochiul sau nu s-au obosit or God knows what, iar acum trebuie să fac eu pe papagalul. Apoi următoarele întrebări erau legate de actualul loc de muncă, things which I skipped că eu nu lucram.

Însă, una dintre întrebările de-acolo mi-a atras atenția. Era ceva în genul “Ți-ai părăsi actualul loc de muncă pentru unul nou în compania noastră pentru același salariu?”, dacă îmi amintesc eu bine. Anyway, ideea principală era că dacă ai pleca de unde lucrezi, pentru același salariu. Hell to the NO! Care ar fi prostul? Bine, să oferim the benefit of doubt și să zicem că unii poate ar pleca pentru același salariu în cazul în care, firma la care ar lucra în prezent i-ar trata ca sclavi pe plantație, otherwise, it would make no actual sense de ce ai pleca de la un loc de muncă la altul pentru același salariu.

Eiii și ajung la partea cea mai interesantă a acelui formular/pre-interviu. Sună cam așa: “Din respect pentru colegii tăi, nu ai voie să fumezi la locul de muncă și nici să folosești telefonul mobil în scopuri personale. Ce părere ai cu privire la aceste reguli?”, sau ceva în genul. Ideea era că, nu ai voie cu telefon mobil și nu ai voie să fumezi. Ce părere am? Well…

tumblr_lnvvueuSsj1qcj56b

Și ca să vă lămuresc care e partea cu NASA, că tot vă spuneam o prietenă m-a întrebat dacă am fost cumva la interviu la NASA de n-am voie să vorbesc la telefon… Yup, that was the reaction. So, maybe I am not the only one thinking like this, right? Sau, vorba Roxanei, mâțele (că a mai apărut una între timp) aveam voie să le mângâi?

Deci literally, this was it. But wait, cause there was more! De aici și până la următoarea întrebare mi s-a șters complet memoria ca deja mă apucaseră dracii.
Următoarea suna cam așa: “Cu ce se ocupă mama/tatăl tău, prietenul/prietena, soțul/soția, după caz?”… So now you wanna know my personal life history sau ce? Ce relevanță are asta? Really, să îmi explice și mie cineva, ce relevanță are chestia asta??? Bine că nu m-au întrebat și alte detalii mai intime… poate voiau să știe și când mi-am început relația cu prietenul sau mai știu eu ce.

Pe bune acum, consider că viața personală e viață personală nene și că nu e treaba ta ca angajator. Treaba ta e să îți facă angajatul munca și atât. Că de aia se numește viață personala, get it? Ce-ar fi să începi și tu să deslușești the story behind the curtain of your own life, huh? Ți-ar conveni? Nu cred. So stay the hell out of my life!

Celălalte întrebări au fost total irelevante, că și-așa le răspunsesem în CV, dar na, se pare că CV-ul meu a folosit la nimic așadar nu se merită să mai povestim. Erau de-alea cu descrieri despre tine, hobby-uri, bla bla.

Ultima chestie a fost dacă ai întrebări pentru ei. Și logic că am întrebat ce relevanță are domeniul ocupațional al apropiaților, chestie care nu  mi s-a răspuns după ce am fost chemată în biroul separat la interviul face to face, iar la chestia cu telefonul explicația a fost că vezi doamne, afară, în țările Uniunii Europene nu se vorbește domnule la telefon când ești la teatru sau operă sau bla bla, ce mi-o mai fi zis el pe-acolo, că doar în România se face așa, dar el nu permite așa ceva în agenție.
Recunosc că la momentul respectiv, nu mi-a dat în cap să mă iau la ceartă, sa zic așa, cu dumnealui pentru că deja eram plictisită și sictirită, dar tare i-aș fi zis vreo două. Adică, hello, nenea, în CV-ul ăla pe care nu ai avut timp sau chef să îl citești scria că am lucrat într-una din țările membre ale UE și anume ANGLIA. Și guess what! Aveam voie să și fumez și să și vorbesc la telefon. Toate în pauza aferentă, sau, la înțelegere cu colegii, în mai puține cuvinte spus, toate în limita bunului simț!
De fumat nu am zis nimic, că am zis că na… rezist eu 8 ore fără să fumez, dar despre telefon, am întrebat și eu simplu, ce te faci în momentul în care se ivește vreo urgență și trebuie să te contacteze vreun apropiat? Logic, la chestia asta nu mi s-a răspuns, nu ai voie cu telefonul, deal with it. Well, fuck you too then!

Și cu fumatul dacă e să o iau așa. Doar nu sunt dobitoacă să mă apuc să fumez în birou. For fucks sakes, am mai lucrat și eu înainte, că de-aia am ditai CV-ul, și când voiam să fumez, dacă voiam, părăseam frumos incinta. Fie mă duceam la locul special amenajat, fie ieșeam afară din clădire. Că sunt conștientă că nu toți sunt fumători, nu tuturor le place fumul de țigară sau mai știu eu ce. Chestia asta e la fucking mintea cocoșului! E simplu numită: respect!

Ca să nu mai spun că domnul era vizibil deranjat de faptul că jonglez cu mai multe domenii. Well, dooh, domn deștept a cărui activitate se învârte în mai multe domenii, toate având o legătură, dumitale nu tot asta faci? Ca să nu mai vorbim despre faptul că domeniile în care am activat până acum, sunt conectate vrei nu vrei. Că iți faci un site, dupa aia trebuie să îl ridici, să îi faci publicitate, să faci eventual și ceva bani prin vânzări de spații publicitare și așa mai departe. Deci it fucking makes sense că am jonglat cu domeniile respective, duuh!

Anyway, ar mai fi chestii de zis, dar deja mi se încrețește creierul doar amintindu-mi de interviul ăsta așa că, o să o las aici toată treaba.

Așadar, luați de vă luminați și… lămuriți-mă și pe mine că poate-s eu prea dusă cu pluta și nu gândesc bine, mai știu eu? E normală chestia asta?
PS: Am uitat să spun că numele care mi s-a părut mie a fi feminin, deși vocea era masculină, vine de la faptul ca cel mai probabil, CEO-ul, fiind italian de origine, poate la fel or fi și unii dintre angajați. Așa, ca să o lămuresc și pe-asta. :D

Share Button

3 comments

add comment
Oana (4 years ago)

Pufulete, pe bune ca ai sccris o polologhie de How I met your job. :))
Ma rog, aia mi se par un pic… dusi, mai ales cu cerutul informatiilor care erau deja in CV, ca sa nu mai zic de cele despre familie – daca nu ma insel e chiar ilegal sa pui asemenea intrebari. :))

    chatte (4 years ago)

    Clar trebuie sa ma uit si eu la “How I met your mother”. :)) Dar na, zi mersi ca nu intrai in detalii, ca scriam o polologhie si mai mare. :))
    As for the other part, hmm, parca stiam si eu asa ceva, ia sa ma interesez.
    Inainte n-am facut-o ca na, nu ma asteptam sa imi tranteasca asa intrebari… :|

chatte (4 years ago)

:))) Da, cam asa ceva. As for domnii in cauza, nu stiu ori sunt eu prea ciudata ori sunt ei. Din doua una. Chiar sunt curioasa daca ar lucra cineva in aceste conditii. Eu una, nu.

As for real-life job, probabil m-am obisnuit eu prea bine de la joburile precedente? La RTS desi era job mai corporate, toata lumea era friendly cu toata lumea, apoi la Baldemia, Heaven on Earth… In Anglia si acolo, oricat de ciudati erau aia si tot a fost fain. Si tot asa.
Nu stiu, nu stiu ce sa zic, dar am ramas cu sechele dupa chestia asta. Probabil cel mai mult m-a deranjat partea cu viata personala. Chestiile alea nu imi plac, din principiu. Call me crazy, dar de-aia ii zice viata personala in pana mea.
Si nu mai tin exact minte care era jobul ala… Stiu ca am sharuit noi toate odata despre un job, dar nu mai tin minte cum era.
Anyway, this one is a no-no!

Leave Comment