Ţie ce îţi aduce aminte de copilărie?

Ei bine şi poate pentru că iarna se apropie cu paşi repezi mă cam apucă aşa nostalgia… De ce? Nu ştiu exact să zic. Poate pentru că a nins, poate pentru că vin sărbătorile… cert este că, undeva acolo deep down inside me, I feel like a child.

Toată treaba asta a pornit de la prima zăpadă care a dat. În timp ce unele persoane erau cu meme-uri de genul “Brace yourselves, postari cu ninge are coming!“, sau cum era meme-ul respectiv, eu nu puteam decât să mă bucur. De o parte a baricadei erau cei contra, de cealalta parte erau cei pro. Ce nu am înţeles eu a fost reacţia contra a celor de partea mai puţin bucuroasă a  baricadei, ca iarna a venit şi că lumea se bucură de ninsoare.

Nu ştiu dacă cei care erau bucuroşi se încadrează în aceeaşi categorie cu mine însă, ce ştiu sigur este că da, eu m-am bucurat de venirea zăpezii tare mult. De ce? Simplu, pentru ca imi aduce aminte de zilele copilăriei.

Şi asta m-a dus din ce în ce mai mult cu gândul către lucrurile care îmi făceau plăcere când eram copil… şi mi-am amintit cu drag de toate chichiţele şi întâmplările care le făceam la vremea aceea.

Așadar, iată ce îmi aduce mie aminte de copilărie:

  • Ninsoarea

 

Sursă foto

Nu ştiu cum să vă spun, dar de fiecare dată când văd fulgii de nea cum cad aşa din cer şi se aşează plăpând pe pământ, mă apucă o stare din aceea de linişte sufletească şi îmi amintesc de fiecare dată, cu drag, de vremurile când eram copil şi făceam îngeraşi în zăpadă.  Nimic nu conta atunci, totul era seren şi vesel şi fără griji. Totul era alb şi pur… Şi de aia de fiecare dată când văd că ninge, chiar şi acum la aproape 25 de ani – I think I am going through some middle age crisis sau cum ii zicea :)) -, nu fac decât să sar una-două din pat la geam, să mă uit cum ninge. Deodată, indiferent de ce fel de zi am, totul pare aşa linistit şi inocent… şi mă simt din nou copil.

  • Turtele bunicului

Sursă foto

Deşi, din păcate, bunicul s-a stins din viaţă acum ceva vreme, de fiecare dată când mă gândesc la copilărie, nu pot sa nu îmi amintesc de turtele bunicului meu. Nu ştiu cum se mai practică în ziua de azi, dar eu sunt din generaţia aceea care a crescut la ţară (sau la sat, cum se mai spune prin alte părţi), iar una dintre tradiţiile stabilite între mine şi bunicul meu era că, de fiecare dată când mergeam la ţară, se ştia că trebuie morţiş să îmi facă pâine dar înainte de a face pâinea propriu-zisă, să îmi facă nişte turtiţe de-astea.

Vai, erau moartea mea! Ţin minte şi acum… Muream de nerabdare, simţeam că nu mai trece timpul până se fac. Aşteptam cu sufletul la gură până în momentul în care le scotea din cuptorul sobei. Şi pe lângă faptul că aşteptam până se coceau, ce mă mai omora pe mine era faptul că trebuia să mai aştept încă un pic până se mai răcesc. Bine, eu la mintea mea le-aş fi mâncat acolo, pe loc, arzând. Dar deh, ştiam că nu aveam ce să fac decât să aştept…

Două erau la număr de fiecare dată. Îmi amintesc şi acum cum le lua, le frământa, le punea un pic pe plita sobei apoi arunca cu ele la cuptor şi după ce se făceau le învelea într-un prosop, urmând ca eu să aştept până la răcirea lor.
Oh, Doamne, ce vremuri! Mi-e tare dor… Din păcate, ambii bunici s-au dus şi nu mai am pe nimeni la ţară, locul meu de baştină, să spun aşa. Dar amintirile alea or să rămână vii în mine pentru totdeauna!

  • Sailor Moon

Sailor-Moon-Characters-sailor-moon-2936723-308-400

Sursă foto

Despre Sailor Moon nu cred că e nevoie să spun prea multe. Sunt de părere că deja ştim cu toţii care este povestea, cu toţii ne amintim de luptătoarele lunii care ne făceau să stăm cu ochii lipiţi de ecranele televizoarelor pe TVR1.
Sailor Moon e doar o altă parte din copilăria mea la care, din fericire, mă pot întoarce cu drag ori de câte ori vreau. Nu pot să vă spun cât de bucuroasă sunt că revine seria pe micile ecrane în mai puţin de-o luna! Yeppy, yeppy, yeey! :D
Apropo, pentru cine nu ştia, în cazul în care vreţi să aflaţi mai multe, există deja un fan club în România care are o pagină de Facebook tare draguţă. Pentru cine vrea să ştie mai multe, click aici!

Cât despre ce alte chestii îmi mai aduc aminte de copilărie… pfoai, sunt destule, dar cred că aş scrie un post kilometric şi cum am fost acuzată că scriu prea mult (yes mommy Rox, I am looking at you, hehe :P), am să mai spun pe scurt câteva, încât detaliile nu prea contează, spun eu, ci ideea centrală.
Ce alte lucruri îmi mai aduc aminte de copilărie? Ei bine, printre acestea se numără păsatul şi mămăliga, făcute tot de bunicul. Ăsta era al doilea moft în ordinea preparetelor făcute de bunicul pentru mine, al treilea fiind mălaiul. :D
De asemenea, ce îmi mai aduce aminte de copilărie sunt animalele. Nu ştiu cum să vă zic, dar mie tare mult îmi plăcea să merg cu bunica cu vacile şi oile şi ce mai era pe acolo. Stateam toată ziua în câmp şi alergam ca o descreierată. Such a wonderful feeling of freedom. :D
Ce ar mai fi în categoria asta? Ei bine, laptele cu cacao. Mie laptele simplu nu mi-a plăcut niciodată aşa că ai mei părinţi şi bunici ca să mă facă totuşi să beau şi eu lapte, mi-l faceau cu cacao. Mmm, yummy!
Anyway, ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici şi vă întreb: vouă ce vă aduce aminte de copilărie?

Share Button

4 comments

add comment
Roxana (4 years ago)

Sailor Moooooon uaaaaaaa :) aia da clar e din copilărie! Ne-am nimerit cumva interesant cu articolele de azi văd că… eu am scis despre mirosul de vacanţă (vacanţă, nu concediu!). :)

    chatte (4 years ago)

    Hehe, Sailor Moon e un fel de universal valabil cand vine vorba de copilarie.
    Refac anime-ul anul viitor, as in, acush in mai putin de o luna. Abia astept! ♥
    Si, da, am apucat sa citesc postarea. Sunt total de acord. Si eu cand vin sarbatorile, am sentimentul ala de vacanta dom’le, nu concediu? Ce-i aia concediu? Vacanta! :)))

O. (4 years ago)

Uite că și mie iarna îmi aduce aminte de copilărie… de modul cum pândeam cu frate-miu să vedem când vine moșul, de cozonacul bunicii, de modul în care îmi ajutam cealaltă bunică să facă cârnați… :) multe amintiri frumoase!

    chatte (4 years ago)

    Oh, da, imi amintesc cum imi placea si mie sa imi bag nasul cand venea vorba de prepararea celor necesare de Craciun.
    Imi amintesc mai mult pe cele care au fost alaturi de bunicul, pentru ca bunica a murit mult inaintea lui iar amintirile sunt prea vagi.
    Dar stiu ca imi placea sa il ajut la facutul de carnati pentru ca erau felul meu favorit. Si inca mai sunt! Insa, pacat ca acum nu mai are cine sa fie acolo sa le faca.
    Il mai ajutam iarasi la caltabosi. Nu mi-au placut niciodata si cand venea vorba sa il ajut, strambam un pic din nas, doar pentru ca stiam ca sunt caltabosi.
    In mintea mea, as fi preferat sa faca mai multi carnati decat caltabosi. :))
    Da, intr-adevar, multe amintiri frumoase…

Leave Comment