Tragedia ursuletului din Sibiu si criza existentiala romaneasca

Parafrazand cel mai cunoscut citat din una dintre cele mai populare opere romanesti, incep prin a spune ca nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ce s-a intamplat la Sibiu zilele astea ma ingrozesc. Imi vine sa plang, efectiv, de neputinta, asta ca o prima emotie. Apoi, imi vine sa ma transform, dupa cum spuneam si pe Facebook, intr-o bestie barbara seculara si sa ii rasplatesc pe aia care au facut “minunea” cu fix acelasi tratament, daca nu mai rau. Nu de-alta, da’ cand vezi ca dreptate pentru niste vieti nenorocite de mana omului nu se face, iti cam vine sa ti-o iei singur in maini.

Dar, pe langa toate acestea, nu stiu altii cum sunt, dar pe mine sincer, m-a lovit o criza existentiala. Te lovesc mai multe de-a lungul timpului, asa, in viata asta de om, din varii motive, da’ asta parca m-a lovit efectiv direct. De unde a pornit toata chestia? Ei bine, citeam la doamna Nuami Dinescu pe blog, parerea dumneaei despre toata treaba asta care s-a intamplat la Sibiu. Si bine zicea dumneaei, ca cel mai mult o sperie lipsa asta de umanitate. Si dupa cum i-am spus intr-un comentariu la postarea respectiva, asta e chestia care ma sperie si pe mine cel mai rau, dar pe langa toate astea, m-a lovit efectiv o criza existentiala de cand cu intamplarea respectiva.

Vedeti voi, prin natura firii mele de “povestitor”, scriu. De-a lungul timpului am scris fie pe blogul meu, fie am colaborat cu altii. In ultima vreme, am ajus sa colaborez cu o agentie super faina de turism, unde trebuie sa scriu despre… ghiciti ce: romani si Romania. Ca doar deh, asta trebuie sa promovam. Si, de regula, mie imi placea sa scriu despre cat de faini si primitori suntem noi, romanii, si despre ce legaturi faine avem noi cu animalele din jurul nostru. Unul dintre articolele pe care le-am scris acum ceva timp era despre legatura dintre taranul roman si calul sau. Intr-un fel, cred ca imi retraiam copilaria de la bunici, unde am fost efectiv inconjurata de animale: oi, vaci, cai si cate si mai cate. Si-mi aminteam cu drag ce fain era sa mergi pe camp cu bunica, la pascutul animalelor si asa mai departe. Si, drept urmare, aveam sa mai scriu despre multe alte legaturi de genul.

Numai ca, dupa ce s-a intamplat asta, stau doar si ma gandesc si ma intreb despre cum o sa mai scriu eu articole despre noi, romanii, si cat de faini si-asa mai departe suntem noi, cand se intampla una ca asta? Si nu oriunde, ci in ditamai “Capitala Culturala Europeana” si obiectiv turistic de mare amploare. Cum sa mai spun eu “vino in Romania, tu, straine, sa vezi cat de frumosi si primitori suntem noi”, cand noi nu suntem in stare nici macar de un biet animal sa avem grija asa cum trebuie? Asta ar insemna sa mint. Si-apai daca un lucru am fost invatata, a fost sa nu mint.

Ah, si ca tot am ajuns la minciuna, intr-un fel ma gandesc ca nu vreau nici macar sa ating subiectul mass-media si manipularii publice crase care are loc. Sau mai bine zis la mass-media si ridicarea la rangul de adevar absolut al minciunii pe care il promoveaza. Auzi tu, sa raportezi un pui ca fiind adult de sute de kilograme si pe langa asta, sa mai pui si ditai poza cu un urs adult care arata super fioros, ca si cum se pregateste sa atace. Cat de prosti ne cred specimenele astea din spatele acelor articole care se vor a fi numiti oameni?

14729313_1173718452674294_5188921823969225424_n

O cultura generala minima a oricarui om ar trebui sa ii spuna ca un animal, atunci cand tu crezi ca vine si te mananca, gen cum a fost in poza aia stupida de la MediaFax, iti trimite de fapt un semnal de alarma care de regula spune cam asa: lasa-ma in pace, asta-i teritoriul meu!

Iar tu, ca fiinta cica superioara animalului prin inteligenta pe care o posezi, ar trebui sa stii ca tot ce trebuie sa faci e sa te duci dracului mai departe si sa iti vezi de treaba. Pentru ca pana la urma urmei, animalele astea tot ce vor e sa fie lasate in pace. Dar nu, ca noi specia asta bipeda, tot ce stim e nu numai sa nu le lasam in pace, ci sa le si lasam fara habitat, si-apoi sa ne plangem ca vai, uita-te ce fac, vin peste noi si ne mananca!

In fine, as putea sa mai spun multe acum, dar cred ca au fost destule zise… n-as veni cu nimic nou sub soare. Pana una alta incerc sa imi rezolv cumva criza asta existentiala…

 

Share Button

Leave Comment